O petrecere de Crăciun al unei companii imobiliare din statul Maryland din Statele Unite, s-a transformat într-o surpriză nici măcar visată, darămite așteptată. Fiecare angajat al companiei a primit un plic roșu, în care se afla o sumă mare de bani.
La petrecere, când fiecare din cei 198 de angajați a primit câte un plic roșu, nu știau la ce să se aștepte. Mare le-a fost mirarea când au văzut că plicurile conțineau câte un cec. Astfel că totalul bonusurilor s-a ridicat la 10 milioane de dolari.
”Nu îmi venea să cred când am deschis plicul”, a spus unul din managerii de proiect din cadrul companiei.
”Nu credeam că vedeam ceea ce vedeam. Nici nu am cuvinte să descriu ce am simțit, a fost extraordinar și incredibil. Încă sunt șocată. Mi-a schimbat viața, cu siguranță”, spune o altă angajată.
Reprezentanții companiei au spus că au făcut acest gest pentru că au atins un obiectiv important. ”Am vrut să mulțumim angajaților pentru că ne-au ajutat să atingem obiectivul propus, și am vrut să fie ceva mare”.
Bonusurile au fost calculate în funcție de vechimea și aportul în firmă. Astfel, cel mai mic bonus, de 100 de dolari, a fost primit de un proaspăt angajat, care nu a apucat încă să lucreze efectiv, iar cel mai mare bonus a fost de 270.000 de dolari.
”O să folosesc bonusul pentru taxa de facultate a copiilor. A fost un lucru extraordinar”, spune una dintre angajatele care lucrează în cadrul companiei de 14 ani.
”Suntem foarte mândri de angajații noștri. Ei sunt baza și motivul din spatele succesului companiei noastre. Și am vrut să le mulțumim în stil mare, și cred că am reușit asta. Nimeni nu își putea șterge zâmbetul de pe față”, spune patronul companiei de imobiliare.
Leave a Reply