16 TRANSPORTATORI RUTIERI DIN JUDEȚUL HUNEDOARA AU FOST CONTROLAȚI DE INSPECTORII DE MUNCĂ

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfăşurat o campanie de verificare a modului în care transportatorii rutieri respectă prevederile legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor de muncă, a respectării timpului de muncă şi odihnă precum şi a legislaţiei europene privind detaşarea lucrătorilor în cadrul serviciilor transfrontaliere.

„Au fost controlaţi 16 transportatori rutieri. Au fost descoperite 24 de deficienţe care au constat în: lipsa unei copii a contractului de muncă ce trebuie să se găsească în cabina autovehiculului, neevidenţierea orelor de muncă sau întocmirea eronată a acestei evidenţe, nerespectarea repausului săptămânal  sau a sărbătorilor legale, necompletarea contractelor cu timp parţial cu modul de repartizare a orelor de muncă”, a informat ITM Hunedoara.

Inspectorii de muncă au dat două avertismente din care unul pentru muncă nedeclarată în sensul în care conducătorul auto a fost descoperit ca desfăşurând activitate în afara programului de muncă înscris în contractul cu timp parţial.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.