Ar fi putut să ia banii găsiți într-un portmoneu aflat pe marginea șoselei, dar, fără să stea pe gânduri, a mers direct la postul de poliție unde a înmânat bunurile găsite polițiștilor pentru a le restitui proprietarului. Gestul de milioane a fost făcut de hunedoreanul Ioan Popa, un bărbat de 30 de ani, din satul Bobâlna, comuna Rapoltu Mare, care are acasă cinci copii și se ocupă exclusiv cu creșterea animalelor.
Acesta, duminică dimineața, în data de 8 decembrie, se afla într-un autoturism, împreună cu mama sa, și se îndreptau spre Simeria. La un moment dat, la ieșirea din satul Rapoltu Mare către Simeria, tânărul a observat pe partea dreaptă a drumului un portofel bărbătesc de culoare neagră. A coborât din mașină, a luat portofelul, l-a deschis, și a observat că înăuntru erau peste 1.300 de lei, precum și documentele celui care l-a pierdut. „În jurul orei 09:30, s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Rapoltu Mare, domnul Popa Ioan, din în satul Bobâlna, comuna Rapoltu Mare, care a sesizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 09:20 în timp ce circula cu autoturismul condus de mama sa, a observat pe partea dreaptă a drumului un portofel bărbătesc de culoare neagră, pe care, l-a predat organelor de poliție. În interiorul portofelului s-a constatat existența sumei de 1.334 de lei, cartea de identitate a posesorului portmoneului și permisul de conducere cu același titular”, a declarat reprezentantul IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
Nu a mai sperat vreo clipă că-și va găsi banii pierduți
Suma de bani și documentele au fost predate, de către polițiști, persoanei care le-a pierdut. Aceasta le-a spus oamenilor legii că a pierdut portofelul în 7 decembrie, seara, și nu a mai sperat vreo clipă că îl va găsi, cu atât mai mult ca cineva să i-l restituie. Bărbatul rămas fără portofelul cu bani și documente în momentul în care a coborât din mașina de serviciu și a urcat în cea personală.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply