ARHEOLOG RECLAMAT ÎN INSTANȚĂ DUPĂ O POZĂ ÎN FAŢA CONSILIULUI JUDEŢEAN: „AVEȚI GRIJĂ UNDE VĂ FOTOGRAFIAȚI”

Arheologul Aurora Peţan, autoarea volumului „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea cetăţii”, a chemat în judecată Consiliul Judeţean Hunedoara, după a fost dată afară din instituţie, abuziv – susţine ea, înaintea unei şedinţe festive organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara şi de Comisia parlamentară pentru relaţia cu UNESCO, pentru a marca 20 de ani de când cetăţile dacice se află în patrimoniul UNESCO.

Evenimentul a avut loc în luna aprilie, iar la începerea lui angajaţii Consiliului Judeţean Hunedoara nu i-au permis arheologului accesul în sală, motivând că nu a fost invitată. Aurora Peţan a susţinut că şedinţa era publică şi că, ulterior, reprezentanţii Comisiei Parlamentare pentru relaţia cu UNESCO i-au cerut scuze pentru incident.

În schimb, cei de la Consiliul Judeţean au continuat să „îşi apere cauza” şi chiar au cerut explicaţii pentru fotografia pe care arheologul şi-a făcut-o în faţa instituţiei după incident şi a publicat-o pe pagina sa de Facebook. Aurora Peţan susţine că juristul instituţiei a cerut ca ea să prezinte în instanţă o autorizaţie pentru protest, deşi doar şi-a făcut un selfie în faţa Consiliului Judeţean.

„Aveți grijă unde vă fotografiați”

„În data de 18 aprilie a.c. am vrut să particip, împreună cu doi colegi de la Fundaţia Dacica, la o şedinţă publică a Comisiei parlamentare UNESCO cu privire la situaţia cetăţilor dacice. Comisia s-a mobilizat ca urmare a unei sesizări făcute de mine către UNESCO şi a organizat o şedinţă în teren, în sediul Consiliului Judeţean Hunedoara. Nu mi s-a dat voie să intru în sala de şedinţe, pe motiv că nu am fost invitată. Am insistat, am fost refuzată iar, aşa că am plecat. La ieşirea din clădire, unul dintre colegi mi-a făcut o poză, pe care ulterior am postat-o pe facebook, împreună cu câteva vorbe despre întâmplare. În zilele următoare, Comisia mi-a transmis scuze pentru incident şi m-a invitat la următoarea sa şedinţă, la Parlament. În schimb Consiliul Judeţean a continuat să susţină că nu aveam ce căuta la acea şedinţă (publică!) atâta vreme cât nu fusesem invitată. Am considerat că e un abuz, că mi s-a încălcat un drept şi mi-a fost afectată imaginea. (…) La termenul de ieri, juristul CJ i-a cerut judecătorului să îi încuviinţeze cererea ca eu să depun la dosar autorizaţia protestului-manifest pe care l-am desfăşurat în faţa instituţiei în data de 18 aprilie. A mai spus ceva despre respectarea ordinii şi liniştii publice de către mine, dar nu am înţeles ce. Instanţa nu a încuviinţat cererea. Aveţi grijă pe unde vă fotografiaţi şi ce postaţi. O fotografie făcută în faţa unei instituţii (operaţiune care a durat câteva secunde) a ajuns să fie considerată un protest-manifest care necesita autorizaţie”, a scris Aurora Peţan, pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanţii CJ au precizat la momentul incidentului că ea nu se afla pe lista invitaţilor transmise de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.