Neînțelegerile de la vârful partidului au creat o undă de șoc și în organizațiile din țară. Atmosfera din filiala județeană a Pro România Hunedoara a devenit tensionată, iar asta se vede și din declarațiile publice făcute de unii lideri locali. Marius Sanfirișcă, unul dintre fondatorii organizației județene, contestă rolul de „coordonator fără adeziune” a lui Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria. Totodată, critică faptul că membrii din aripa lui Daniel Constantin sunt înlăturați din partid.
„Pe fondul mai multor jigniri făcute de un coleg la adresa mea într-o ședință nestatutară, desfășurată exact ca ședințele de partid de dinainte de ’89, am fost înștiințat că nu mai sunt tolerat de către conducerea centrală a partidului și în aceeași măsură nici de activul partidului din întregul județ. OK, domnule primar Emil Rîșteiu (membru PSD și la această ora), vă urez succes în cariera politică”, a scris Marius Sanfirișcă pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Ziar de Hunedoara, Marius Sanfirișcă a explicat cui i-a adresat mesajul de mai sus, spunând că Rîșteiu aplică o politică „teleormăneană” în partidul condus de la centru de Victor Ponta.
„Ceea ce am scris este în asentimentul colegilor din țară, care rând pe rând sunt eliminați. Cei care au fost alături de Daniel Constantin și au o relație foarte bună cu el. Nu înțeleg de ce se întâmplă lucrurile acestea. Probabil așa este în politică, atunci când vine o echipă, trebuie să plece cealaltă echipă, chiar dacă a muncit mai mult. La momentul în care în ședință, cu gura foarte mare, domnul primar de la Simeria Emil Rîșteiu, care nici astăzi nu are adeziune la Pro România, a spus că nici eu și nici domnul Gligor nu suntem agreați de conducerea centrală, efectiv m-a pufnit râsul. Am zis bine, dacă nu suntem agreați, atunci să fii sănătos! Ce putem să spunem? Am contactat conducerea centrală de la București și nu este așa. (…) Este un coordonator acceptat de mine și de Dorin Gligor. Cum poți să fii coordonator când nici nu ai adeziune la partid. El a fost acceptat ca să coordoneze alegerile europarlamentare și în continuare este membru PSD. Nu am văzut nicio hârtie prin care să se dezică de PSD. Cum poți să fii coordonator la un partid, fiind membru în alt partid? Atmosfera este foarte tensionată, eu nu pot să înțeleg politica asta «teleormăneană», pe care domnul Emil Rîșteiu a învățat-o de undeva”, a mai declarat Sanfirișcă.
Emil Rîșteiu nu a vrut să comenteze în niciun fel declarațiile colegului său de partid, spunând că intenția sa este să păstreze relații cât mai bune între membrii formațiunii politice. „Nici nu mă supără, nici nu mă bucură declarațiile colegului meu de partid Marius Sanfirișca. Nu doresc să le comentez”, a spus Rîșteiu. Acesta a mai adăgat că nu există tensiuni în organizația de partid, argumentând că nu este o persoană care să creeze conflicte. Emil Rîșteiu a mai precizat că 90% din voturile pentru Pro România le aduce Ponta și imaginea pe care acesta o are. „Dacă nu era Ponta vârf de lance, nu ajungea partidul acesta la 2-3%”, a afirmat Rîșteiu.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply