Runda a fost una interesantă, având în program un derby pentru podium, iar într-unul dintre jocuri s-a înregistrat o mare surpriză.
Campioana, învinsă de penultima clasată
Surpriza s-a produs la Uricani, unde penultima clasată, echipa locală Minerul, care este pe locul 10, cu tot atâtea puncte, din 14 meciuri, a învins campioana în exercițiu, Retezatul Hațeg, și nu oricum, ci la scor. Cei din Uricani au câștigat cu 5-2, după ce la pauză conduceau cu 3-0, beneficiind de eliminarea timpurie, din minutul 8, a portarului oaspeților, Florin Pașca, însă la cabine s-a intrat în egalitate numericîă, deoarece, la ultima fază a primei reprize și jucătorul gazdelor, Denis Grecu, a văzut cartonașul roșu, într-o parte în care Gabriel Tâmpu de la Minerul a înscris de două ori, în minutele 17 și 39. Mitanul secund a fost egal, de la cei de la Hațeg, ajunși acum pe locul 5, cu 24 de puncte, din 15 jocuri, mai având un jucător eliminat pe final de meci, în minutul 87, fiind vorba despre Marius Tămășiloni. După aceest eșec, Retezatul va avea de tras pentru ocuparea unui loc în primele șase, care asigură prezența în play-off, în condițiile în care una dintre contracandidate, CSM Vulcan, locul 7 cu 20 de puncte, dar din 14 meciuri, a stat în această rundă.
Luptă pentru play-off
Pentru a nu ne îndepărta de play-off, trebuie spus că locul al șaselea este ocupat acum, cu 23 de puncte din 14 meciuri, de Inter Petrila, care a câștigat clar, cu 4-0 (2-0), deplasarea de la LPS Cetate II Deva, a noua clasată, cu 11 puncte din 15 meciuri și golaveraj – 35, scorul final fiind stabilit, în minutul 87, de un jucător abia intrat pe teren, fiind vorba despre Alexandru Diaconu, echipa din Vale făcând, astfel, un frumos cadou președintelui clubului, Eugen Duma, cu ocazia zilei de naștere a acestuia. În play-off este aproape sigură de participare Aurul Brad, care a pierdut acasă, cu 4-2, derby-ul rundei cu Gloria Geoagiu, și, astfel, a coborât de de podium, fiind pe 4, cu 29 de puncte din 14 meciuri. Interesant în acest joc a fost faptul că toate golurile au fost marcate în repriza a doua, iar Lucian Rîșniță, de la Geoagiu, echipă care și-a consolidat poziția secundă, cu 34 de puncte din 15 jocuri, a reușit o “dublă” (minutele 66 și 90) din postura de rezervă, iar printre marcatorii gazdelor a fost și Octavian Filipaș (minutul 79), alt jucător venit de pe bancă.
Liderul a reușit scorul etapei
Pe locul al treilea a urcat Șoimul Băița, cu 30 de puncte din 15 meciuri, care s-a impus, la limită, cu 1-0, pe terenul celei de-a opta clasate, Dacia Orăștie (11 puncte din 15 meciuri și golaveraj -13), unicul gol fiind înscris, în minutul 75, de un alt jucător venit de pe banca de rezerve, respectiv Radu Bustan. Pe primul loc menține, cu 36 de puncte din 14 meciuri, Jiul Petroșani, care a reușit scorul etapei, chiar dacă a jucat în deplasare, câștigând, cu 6-0 (2-0), pe terenul ultimei clasate, Victoria Călan, singura echipă din campionat care nu are niciun punct din 15 jocuri disputate. Ar mai fi de menționat că și în acest joc au înscris două rezerve, Mihai Bălăuță, în minutul 81, și Ion Radu, în minutul 85, runda fiind favorabilă celor care au venit de pe bancă. Etapa viitoare se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, de vineri până duminică, în cea din urmă zi urmând a se desfășura derby-ul rundei, cel dintre Șoimul Băița și Aurul Brad.
Competiție interesantă și la juniori
Și întrecerea juniorilor U19 este extrem de interesantă, mai ales la vârf. Primele două clasate, Jiul Petroșani și Dacia Orăștie, sunt la egalitate de puncte, fiind departajate de golaveraj, cu mențiunea că echipa din Vale are un meci mai puțin jucat. Deva este pe trei, cu un punct mai mult decât Hațegul, celelalte poziții de play-off fiind ocupate de Brad și Vulcan. Mai are șanse de a prinde play-off-ul Uricaniul, la patru puncte de vecina din sudul județului, Băița, Petrila și Geoagiu încearcă să evite penultima poziție, iar “lanternă roșie”, ca și în campionatul seniorilor, este Călanul. În ultima etapă disputată trebuie remarcată performanța deveanului Robert Pavel, care a înscris șase goluri în partida câștigată, cu 10-0, pe teren propriu, în fața petrilenilor. Etapa viitoare se va desfășura în week-end, după același program cu al Ligii 4 de fotbal Hunedoara , meciurile începând cu două ore mai devreme decât cele ale seniorilor, primele două clasate urmând a juca între ele, la Petroșani, sâmbătă, de la ora 11.00.
EXTRA 1
Liga 4 Hunedioara, seniori
Etapa a XVI-a
Victoria Călan – Jiul Petroșani 0-6 (0-2)
Au marcat: Călin Păduraru (37), Ionuț Torkos (40), Andrei Firan (52), Mihai Bălăuță (81), Ion Radu (85), Marian Filip (90)
Dacia Orăștie – Șoimul Băița 0-1 (0-0)
A marcat: Radu Bustan (75)
Aurul Brad – Gloria Geoagiu 2-4 (0-0)
Au marcat: Octavian Filipaș (79), Janos Vajda (87) respectiv Andrei Pojoni (51), Lucian Rîșniță (66 și 90), Raul Țuligă (82)
Minerul Uricani – Retezatul Hațeg 5-2 (3-0)
Au marcat: Gabriel Tâmpu (17 și 39), Ioan Bob (43), Bogdan Bălănean (66), Andrei Erdos (80) respectiv Ovidiu Popesc (75), Ionuț Gavriluți (90)
LPS Cetate II Deva – Inter Petrila 0-4 (0-2)
Au marcat: Bogdan Horvath (24), Alin Bocu (44), David Duma (54), Alexandru Diaconu (87)
A stat – CSM Vulcan
Clasament
1 | Jiul Petroşani | 14 | 12 | 0 | 2 | 56 | 9 | 36p |
2 | Gloria Geoagiu | 15 | 10 | 4 | 1 | 45 | 19 | 34p |
3 | Şoimul Băiţa | 15 | 9 | 3 | 3 | 39 | 16 | 30p |
4 | Aurul Brad | 14 | 9 | 2 | 3 | 45 | 19 | 29p |
5 | Retezatul Haţeg | 15 | 7 | 3 | 5 | 41 | 21 | 24p |
6 | Inter Petrila | 14 | 7 | 2 | 5 | 25 | 15 | 23p |
7 | CSM Vulcan | 14 | 5 | 5 | 4 | 28 | 19 | 20p |
8 | Dacia Orăștie | 15 | 3 | 2 | 10 | 28 | 41 | 11p |
9 | LPS Cetate II Deva | 15 | 3 | 2 | 10 | 15 | 60 | 11p |
10 | Minerul Uricani | 14 | 3 | 1 | 10 | 19 | 53 | 10p |
11 | Victoria Călan | 15 | 0 | 0 | 15 | 3 | 72 | 0p |
Etapa a XVII-a
Vineri, 6 decembrie, ora 14.00
CSM Vulcan – LPS Cetate II Deva
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 13.00
Jiul Petroșani – Dacia Orăștie
Gloria Geoagiu – Minerul Uricani
Inter Petrila – Victoria Călan
Duminică, 8 decembrie, ora 13.00
Șoimul Băița – Aurul Brad
Retezatul Hațeg – Stă
EXTRA 2
Liga 4 Hunedoara, juniori
Etapa a XVI-a
Victoria Călan – Jiul Petroșani 0-6 (0-5)
Au marcat: Adrian Marcu (2, 6 și 31), Claudiu Miron (24), Ovidiu Vamoș (32), Denis Tătar (55)
Dacia Orăștie – Șoimul Băița 3-1 (2-0)
A marcat: Octavian Constantin (5 și 89), Valeriu Ciucur (33) respectiv Andrei Hanganu (72)
Aurul Brad – Gloria Geoagiu 6-0 (0-0)
Au marcat: Adrian Nicoară (49, 59 și 69), Robert Albulescu (58), Răzvan Codrin (63), Gabriel Breda (70)
Minerul Uricani – Retezatul Hațeg 3-2 (2-1)
Au marcat: David Diac (3 și 56), Bogdan Ursea (23) respectiv Daniel Turcu (33 și 71)
LPS Cetate II Deva – Inter Petrila 10-0 (5-0)
Au marcat: Robert Pavel (2, 5, 14, 50, 55 și 77), Paul Sapta (17), Dan Coman (23 și 78), Eduard Tătar (85)
A stat – CSM Vulcan
Clasament
1 | Jiul Petroşani | 14 | 12 | 0 | 2 | 63 | 10 | 36p |
2 | Dacia Orăștie | 15 | 12 | 0 | 3 | 65 | 30 | 36p |
3 | LPS Cetate II Deva | 15 | 10 | 2 | 3 | 75 | 14 | 32p |
4 | Retezatul Haţeg | 15 | 10 | 1 | 4 | 67 | 23 | 31p |
5 | Aurul Brad | 14 | 7 | 3 | 4 | 44 | 26 | 24p |
6 | CSM Vulcan | 14 | 7 | 1 | 6 | 33 | 19 | 22p |
7 | Minerul Uricani | 14 | 6 | 0 | 8 | 37 | 46 | 18p |
8 | Şoimul Băiţa | 15 | 4 | 0 | 11 | 25 | 56 | 12p |
9 | Inter Petrila | 14 | 4 | 0 | 10 | 15 | 54 | 12p |
10 | Gloria Geoagiu | 15 | 2 | 3 | 10 | 25 | 57 | 9p |
11 | Victoria Călan | 15 | 1 | 0 | 14 | 14 | 128 | 3p |
Etapa a XVII-a
Vineri, 6 decembrie, ora 12.00
CSM Vulcan – LPS Cetate II Deva
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 11.00
Jiul Petroșani – Dacia Orăștie
Gloria Geoagiu – Minerul Uricani
Inter Petrila – Victoria Călan
Duminică, 8 decembrie, ora 11.00
Șoimul Băița – Aurul Brad
Retezatul Hațeg – Stă
Leave a Reply