Un monument închinat lui Ioan de Hunedoara, sub forma unui buzdugan de fier, a fost ridicat în 1896 la Zeicani. Pe placa sa memorială era amintită victoria oştilor lui Ioan de Hunedoara împotriva otomanilor, şi împlinirea unui mileniu de la descălecatul ungurilor în Câmpia Panonică.
„Iancu de Hunedoara, cu cei 15 000 de viteji ai săi, în acest defileu a zdrobit la 6 septembrie 1442 armata invadatoare a beglerbegului Şehabeddin. Acest monument a fost ridicat de locuitorii comitatului Hunedoara pentru a comemora această victorie strălucită, cu ocazia împlinirii a o mie de ani de la Descălecat”. Monumentul avea doi metri şi peste o tonă şi a durat timp de un secol la intrarea în Porţile de fier ale Transilvaniei.
De la începutul anilor ’90, unii dintre liderii partidelor naţionaliste i-au pus gând rău buzduganului. A dispărut în primăvara anului 1991, otrivit localnicilor, fără ca nimeni să îi ştie cine a fost responsabil. Câteva luni mai târziu, buzduganul a fost găsit pe fundul Lacului Ostrov, din zonă, şi adus la muzeul din Sarmizegetusa, însă un an mai târziu a dispărut din nou, definitiv. Soclul şi placa monumentului au fost distruse în anii următori.
Ce spun istoricii despre Buzdugan
„A stat, până după Revoluţia decembristă, la marginea drumului naţional care făcea legătura dintre Haţeg şi Caransebeş. Cum îi arătau însemnele, el fusese menit a face pe trecători să-şi amintească că undeva pe acolo, în Poarta de Fier a Transilvaniei, se dăduse una dintre bătăliile glorioase ale lui Ioan de Hunedoara, împotriva turcilor invadatori. După surse, lupta de la „locul Kapu” [Poartă, limba maghiară], s-ar fi derulat în 22 sau 25 martie a anului 1442. Până către mijlocul secolului XX, s-a păstrat un oarecare consens în a socoti că numita „poartă” fusese a Transilvaniei. Urmarea unei asemenea convingeri, încă de la finele secolului al XIX-lea, autorităţile şi societatea savantă a timpului a decis să ridice un monument comemorativ. Suportul avea aspect de clopot, timbrat cu un corb cu inel şi o inscripţie, din care se înălţa un buzdugan. Totul abia dacă depăşea două staturi de om. Anii au trecut, fără ca cineva să se lase stârnit de prezenţa monumentului. Fiind cu inscripţie maghiară, chiar dacă vorbea despre un pretins mare român, el s-a ecranat prin boscheţi şi era aproape invizibil din şosea. Practic în dreptul său nu oprea nimeni. „Libertatea” de după 1989 s-a tradus în cazul acestui monument printr-o soartă cu totul nedreaptă. Cuprinşi de furie naţionalisto-vandală, o seamă de necunoscuţi au utilizat un tractor că să-l dărâme. O vreme, bucăţi din el au zăcut în şanţul şoselei naţionale. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva s-a comportat ca şi când ar fi fost vorba despre demolarea unei stâne ori scoaterea unui stâlp putred de telegraf. La instigarea presei şi a unei părţi de omenire, piesa de bronz a fost târâtă cumva către Muzeul din Sarmizegetusa. De acolo, de lângă clădirea muzeului, piesei decorative i s-a pierdut definitiv urma. Ce soartă va fi avut, oficial, nimeni nu poate dovedi”, scria Francisc Iştvănoni, pe medievistica.ro.
Leave a Reply