Doi bărbați din municipiul Hunedoara, care, băuți fiind, au provocat un scandal în incinta unui bar din localitate, au fost snopiți în bătaie de agenți ai unei firme care asigura paza localului și abandonați pe stradă. La solicitarea agenților a mai intervenit un individ care i-a ajutat pe aceștia să le aplice o corecție celor doi bărbați turmentați, care s-au supărat că patronul barului nu mai vrea să le dea de băut. Patru dintre persoanele implicate în scandal au fost, marți, reținute de oamenii legii.
Din cercetările efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au stabilit că, în data de 2 noiembrie, cei doi bărbați, în vârstă de 50 și 54 de ani, au consumat băuturi alcoolice în incinta unui bar din Hunedoara. La un moment dat, fiind beți turtă, patronul localului a refuzat să-i mai servească cu băuturi alcoolice, moment în care cei doi clienți au început să jignească personalul din bar și să lovească cu picioarele în scaune. Pentru că cei doi clienți deveniseră agresivi, angajații localului au acționat butonul de panică. „La fața locului au intervenit, cu un autoturism din dotarea societăţii, doi agenți ai unei firme de pază. Cei doi agenţi de pază, au desfășurat, nejustificat, acțiuni violente pe terasa localului și în exteriorul acesteia, lovindu-i cu pumnii și picioarele în zona capului pe cei doi clienţi aflaţi în stare de ebrietate. Ulterior, cei doi agenţi de pază au inițiat, în zona localului o acțiune în forță, solicitând prezența la fața locului a unui hunedorean în vârstă de 37 de ani, pe care l-au sprijinit în acțiunea violentă faţă de unul dintre cei doi clienţi, căruia i-au aplicat mai multe lovituri, după care l-au abandonat în stradă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
Potrivit unor surse, între cei reținuți se numără și Andrei Raita, cel care a fost chemat în ajutor de agenții de pază. Acesta este un cunoscut interlop din Huneodara, anchetat în faimosul dosar „Hidra” – mafia fierului vechi din Hunedoara, instrumentat de fostul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu.
Intervenție de amploare sa tuturor forțelor de ordine
Conflictul a fost aplanat abia după ce la locul agresiunii a intervenit un număr impresionant de forțe de ordine (polițiști, jandarmi şi polițiști locali), care au restabilit ordinea şi au demarat cercetările. „La data de 26.11.2019, în urma activităților de cercetare penală desfășurate în dosarul penal aflat în instrumentare, poliţiştii hunedoreni dispus măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 ore, faţă de patru dintre cei implicaţi în scandal (unul dintre cei doi clienţi, cei doi agenţi de pază şi bărbatul de 37 de ani), bănuiţi de comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă, tulburarea ordinii și liniștii publice, implicarea personalului societăților specializate de pază și protecție în desfășurarea de acțiuni de forță și loviri sau alte violențe”, a mai menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cei patru urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply