DOI PROFESORI, DESEMNAȚI „CETĂȚENI DE ONOARE”, ÎN CADRUL ȘEDINȚEI DE CL HUNEDOARA

Doi dascăli din municipiul Hunedoara vor primi titlul de „Cetățean de onoare”, joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, pentru întreaga activitate profesională. Este vorba despre profesorii Dan Ștefan Marinescu director al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” și despre Anișor Pârvu, director al Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara încă din anul 1991.

Dan Ștefan Marinescu s-a născut la data de 17 martie 1958, în comuna Bocșa (sat Câmpia), în județul Sălaj, într-o familie de dascăli: tatăl profesor de istorie, mama învățătoare. Urmează școala primară în satul natal, iar gimnaziul în Comuna Roșiile, județul Vâlcea. A absolvit Colegiul Național „Carol I” din Craiova, promoția 1976. A fost absolvent, în anul 1981, al Facultății de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde obține și titlul de Doctor în Matematică, în anul 2003. Începe activitatea la catedră ca profesor de matematică la Școala Generală nr. 2 Hunedoara (1981-1988). Devine apoi profesor titular de matematică al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara (din 1988 și până în prezent). A fost cadru didactic asociat al Universității „Vasile Goldiș” Arad, filiala Hunedoara, în perioada 2003-2013 și cadru didactic al Universității „Alma Mater” Sibiu din 2008 până în 2016. Activitatea de conducere a unei instituții de învățământ preuniversitar de stat o începe ca director adjunct al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” între anii 1991-1993. Devine apoi director al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din 1994 și până în prezent. A fost redactor principal al Revistei de Matematică din Timișoara, embru în colectivul de redacție al revistei Recreații Matematice din Iași. A coordonat o echipă de dascăli din județele Caraș-Severin și Hunedoara, care au conceput trei numere ale Gazetei Matematice (fapt unic în ultimii 15 ani). A făcut și face parte din comisiile de organizare ale Conferințelor anuale ale Societății de Științe Matematice din România.

Rezultate bune obținute ca director al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”

„În domeniul activității instructiv-educative menționăm că se desfășoară activități instructiv-educative la nivelele preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, numărul total de elevi depășind efectivul de 1.700. Procentul de promovabilitate la Examenele Naționale (Bacalaureat, Evaluare Națională) în perioada de directorat a prof. dr. Marinescu Dan Ștefan a fost constant, peste 90%. Participarea elevilor la fazele superioare (județene, interjudețene și naționale) ale concursurilor și olimpiadelor școlare este constant ridicată, concretizată, anual, în numeroase premii și mențiuni obținute la toată gama de discipline. Acest reper evidențiază Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” într-un clasament al școlilor din județ. În perioada 1981–2019, domnul prof. dr. Marinescu Dan Ștefan, în calitate de profesor coordonator, a obținut cu elevii pregătiți peste 200 de premii și mențiuni la fazele județene ale olimpadelor și concursurilor de matematică; peste 100 de premii și mențiuni la fazele interjudețene; 42 de premii și mențiuni la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor de matematică.”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Elevii care au obținut premii și mențiuni la etapele naționale au devenit personalități în domeniile matematică, informatică, drept, medicină. Dintre aceștia, se evidențiază la nivel internațional Ciprian Demeter – cercetător exponențial în domeniul matematicii, Full Professor la o universitate de prestigiu din SUA, care la ultimul congres internațional de matematică de la Rio de Janeiro a fost „invited speaker”, Felix Bende – medic de renume internațional, Chitidean Valentin – judecător.

– Implicarea colegiului în activități ale Centrelor de Excelență și de pregătire pentru performanță. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” este Centru județean de pregătire pentru concursurile și olimpiadele naționale în domeniul Matematicii. Prof. dr. Dan Ștefan Marinescu este coordonatorul centrului.

Absolvenții Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”, urmează în procent de peste 90% instituții de învățământ superior, aceștia pregătindu-se pentru a deveni personalități în domeniile lor, ceea ce face ca municipiul Hunedoara să fie reprezentat de specialiști la nivel național și internațional. În perioada 1988–2019, dintre absolvenții colegiului 500 au devenit medici, 200 juriști, 200 ingineri/informaticieni, 200 cadre didactice (din care 60 au accesat pentru învățământul superior).

Distincţii importante primite: Ordinul ,,Meritul pentru învăţământ” în rang de ofiţer și distincţia ,,Gheorghe Lazăr” – clasa I. Aceasta este, succint, contribuția deosebită a profesorului Dan Ștefan Marinescu, în cei 39 de ani de activitate, pe tărâmul învățământului hunedorean.

Cetățean de onoare” al municipiului Hunedoara, domnului profesor Anișor PÂRVU

Printr-un alt proiect de hotărâre se propune conferirea titlului de „Cetățean de onoare” al municipiului Hunedoara, domnului profesor Anișor Pârvu, pentru întreaga activitate profesională.

Anișor Pârvu s-a născut la data de 02 ianuarie 1957, în satul Golenți, județul Dolj. A urmat cursurile Școlii Generale Nr. 1 Calafat, cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova și este absolvent al Facultății de Științe ale Naturii, specializarea fizică, din cadrul Universității Craiova. În anul 1982, prin repartiție guvernamentală, a devenit profesor de fizică la Școala Generală Nr. 9 Hunedoara, iar din anul 1990 a fost transferat la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara. În perioada 1991–2000 a fost lector asociat al Facultății de Inginerie din Hunedoara, iar din anul 2012 până în 2017 a fost lector al Universității „Alma Mater” Sibiu, susținând cursurile de management strategic și managementul mediului. În calitate de profesor, a reușit să stimuleze interesul științific al elevilor și al studenților, să cultive acestora chiar pasiunea pentru studiul științelor exacte. Astfel, elevi ai domnului profesor au devenit profesori care predau fizica, unul fiind, în prezent, student al unei facultăți de fizică din Anglia.

A publicat numeroase studii de specialitate și lucrări științifice

A publicat numeroase studii de specialitate și lucrări științifice, în calitate de autor și coautor, respectiv, Considerații privind stocasticitatea; Simularea experimentelor de fizică, cu ajutorul calculatorului; Determinarea experimentală a coeficientului de propagare a temperaturii în soluri nisipoase; Studiul efectului de seră multiplu folosind teoria simplificată a fotomultiplicatorilor; Posibilități de stocare a energiei solare; Studiu experimental al proprietăților fizice ale solului; Depoluarea solurilor și a apelor subterane; Culegere de teste grilă și probleme pentru ciclul inferior al liceului; Managementul, calitatea și fenomenele fizice în poluarea mediului.

Anișor Pârvu, director al Colegiului „Emanuil Gojdu” din anul 1991

Profesorul Anișor Pârvu este director al Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara din anul 1991. Activitatea managerială a domnului profesor a pus o amprentă serioasă în evoluția acestei școli din municipiul Hunedoara, transformând-o într-un centru-resursă de formare profesională a tinerilor și a adulților din comunitatea hunedoreană. A coordonat grădinițele din municipiul Hunedoara între anii 2000–2007. A fost inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 2005–2007. A contribuit cu profesionalism și spirit civic la dezvoltarea bazei tehnico-materiale a unităților școlare din municipiul Hunedoara și din județul Hunedoara (grădinițe, școli generale și licee). Este membru fondator și președinte al Asociației Europene a Profesorilor – secțiunea română (AEDER), al cărei sediu se află la Hunedoara. Prin aducerea la Hunedoara a sediului acestei asociații s-a accentuat dimensiunea europeană și multiculturală a învățământului hunedorean, prin facilitarea interacțiunilor dintre școlile românești și organizații culturale din întreaga Europă. Acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara de către Primăria și Consiliul Local al Municipiului Hunedoara reprezintă un semn de recunoaștere și apreciere a întregii activități profesionale a domnului profesor Anișor Pârvu.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.