În contextul tragediei de la Caracal şi a intervenţiei eşuate a reprezentanţilor statului, preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, medicul primar psihiatru Alexandru Paziuc, a fost întrebat dacă poliţiştii şi procurorii sunt supuşi unor controale psihologice serioase, iar răspunsul acestuia a fost:
„Părerea mea e că ocupararea unor posturi nu s-a facut pe competență, ci pe linie politică. Cred că această politizare exagerată a adus în fruntea unor instituții sau a unor servicii persoane incompetente care habar nu au ce au de făcut acolo, dar care răspund foarte bine factorului politic”.
Într-un interviu acordat Radio Top Suceava, Alexandru Paziuc a afirmat că politicienii sunt vinovaţi de situaţia în care au ajuns instituţiile statului şi că aceştia ar trebui supuşi unor controale psihologice şi psihiatrice:
„Dacă eu răspund de o persoană care primește carnet de conducere și-și pune viața lui și a altora în pericol, deci e o persoană care ia decizii vizavi de o națiune întreagă, indiferent că-i parlamentar, consilier local, județean, președinți de consilii județene, primar… Ei, cu atât mai mult trebuie să aibă un examen psihologic, psihiatric, un cazier curat, pentru a crea acei lideri care să ne conducă și care să ne dea curajul să mergem la vot, pentru că ei ne conduc pe calea care trebuie. Lipsa acestor evaluări, acestor examene tocmai la cei care ne conduc la ora actuală, ne-a adus acolo unde ne-a adus”.
Leave a Reply