Membrii UMPMV si Sindicatele din Armată şi Poliţie care au aderat la Uniune vor susţine duminică, 24 noiembrie, candidatul PSD, Viorica Dăncilă, pentru cea mai înaltă funcţie în stat.
Decizia a fost luată în urma întâlnirii conducerii Uniunii cu preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, întâlnire încheiată cu semnarea, în data de 14.11.2019, a unui Protocol de colaborare.
Potrivit Protocolului, PSD va continua să apere, împreună cu Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” demnitatea şi drepturile militarilor si poliţiştilor, activi şi rezervişti, din toate instituţiile din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Protocolul subliniază faptul că preşedintele PSD, doamna Viorica Dăncilă, nu consideră pensiile militare ca fiind pensii speciale, ci ocupaţionale. Partidul Social Democrat nu va accepta ca pensiile acestei categorii de personal să fie tăiate prin modificări legislative.
De asemenea, PSD s-a angajat să susţină în Parlament revenirea la prevederile iniţiale ale Legii 223/2015, promovată şi susţinută de generalul Gabriel Oprea, în calitate de vicepremier pentru securitate naţională, asumată de PSD, votată de Parlament şi promulgată de preşedinte.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply