Poliția, în alertă! O adolescentă de 14 ani, din Orăștie, a dispărut. Mama sa a primit mai multe mesaje în care aceasta îi comunică că „este bine”

O copilă de 14 ani, din Orăștie, este dată dispărută de ieri dimineață de familia sa. Mama fetei este disperată după ce fiica sa a plecat de acasă înspre școală, dar nu a mai ajuns acolo. Femeia a primit mai multe mesaje de pe numărul de telefon al adolescentei, prin care fata îi comunica că „este bine”.

„În data de 19.11.2019, în jurul orei 11:00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că fiica sa, IOANI MANUELA SÎNZIANA (foto), în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliu, în jurul orei 06:30, spre locuinţa unei colege, de unde cele două urmau să se deplaseze la școală (unde, însă, minora nu a mai ajuns).

Femeia a precizat că are cunoştinţă despre faptul că minora ține legătura cu un băiat (la care crede că se află) și că a primit mai multe mesaje telefonice de la fiica sa, în care aceasta îi comunica că “este bine”.

În momentul plecării voluntare de la domiciliu, aceasta purta pantaloni tip trening (negri), bocanci negri şi geacă neagră. Menționăm faptul că minora nu a mai plecat voluntar de acasă fără a-i comunica mamei sale unde se află”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Semnalmentele minorei sunt următoarele: înalțime:1,57 cm., talie potrivită, ochi verzi, părul scurt, roșcat – mov.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.