Un localnic din Brad a murit într-o pădure de la marginea localității, după ce tractorul cu care transporta lemne s-a răsturnat peste el.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Brad, a fpst victima unui accident mortal, petrecut într-o pădure de la marginea municipiului. Localnicul s-a răsturnat cu tractorul și a rămas încercerat sub utilaj. Echipajele medicale nu i-au mai putut salva viața.
„În urma apelului la 112, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cadavrul bărbatului. Din primele cercetări, se pare că bărbatul s-ar fi deplasat singur cu tractorul în pădurea din zona Valea Bradului, iar la marginea lizierei a legat cu un cablu un arbore și a încercat să îl tragă, însă tractorul s-a răsturnat peste el și i-a provocat leziuni incompatibile cu viaţa. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Un șir lung de tragedii în care au fost implicați șoferi de tractor, a avut loc în ultimii ani în județul Hunedoara.
Leave a Reply