Poiana Omului se întinde pe zeci de hectare, la peste 1.000 de metri altitudine, înconjurată de păduri vaste de fag, stejar și de brad. În trecut, drumul spre locul din Munții Șureanu era aproape inaccesibil, însă recent Poiana Omului a devenit un punct de referință al rutei culturale „Via Transilvanica” și este căutată de tot mai mulți turiști.
„Împreună cu doi prieteni, am pornit în călătoria spre Poiana Omului din București, în urmă cu trei zile. Ne-am oprit la Cugir și, de aici, ne-am continuat drumul pe jos pe la poalele vârfului Godeanu, apoi prin Sarmizegetusa Regia. De la cetatea dacică am coborât în Grădiștea de Munte și am urcat apoi în Târsa. Iar de aici ne îndreptăm spre Poiana Omului și spre Fundătura Ponorului”, spune Ionuț, unul dintre drumeții care au vizitat în aceste zile locul din munți.
Până la fosta școală din cătunul Prihodiște, locul de unde începe ultima parte a traseului spre Poiana Omului, atât drumul care urcă din satul Costești, cât și cel care urcă pe versantul opus, din Boșorod, sunt asfatate.
Odată cu modernizarea fostelor drumuri forestiere, unii dintre localnicii din Târsa s-au reorientat spre turiști: au amenajat locuri de popas, unde oaspeții pot cumpăra plăcinte, băuturi și diverse produse locale.
De la fosta școală din cătunul Prihodiște, drumul spre Poiana Omului poate fi parcurs pe jos, prin pădure, în mai puțin de o oră. Din cele mai vechi timpuri, locul aflat la marginea Platoului Luncanilor, a fost o răscruce a drumurilor de plai, unde se întâlneau ciobanii care cutreierau acest ținut cu turmele, în transhumanță pe trasele de zeci de kilometri din masivele Retezat și Șureanu.
Pe culmile din împrejurimi, Maleia, Tâmpu și Rudele, arheologii au identificat rămășițele unor așezări dacice despre care unii au presupus că au fost folosite ca stâne, nefiind așezări permanente. La câțiva kilometri de Poiana Omului, drumul forestier leagă așezarea de satele de munte Prihodiște și Târsa, unde din timpuri îndepărtate au existat așezări permanente ale familiilor de păstori.
În afara numeroaselor vestigii dacice, în împrejurimile Poienii Omului au fost descoperite urmele mai multor castre de marș, taberele militare amenajate de romani în timpul războaielor de cucerire a Sarmizegetusei Regia.
Puțini oameni locuiesc permanent în acest ținut, însă văile și culmile sunt împânzite de stâne și sălașe, folosite în special vara de localnici. La orizont se văd culmile înzăpezite ale Retezatului. Din același loc, drumurile de căruțe coboară spre valea celui mai spectaculos râu din Munții Șureanu, Ponorul – a cărui albie sinuoasă formează meandre întinse pe mai mult de 10 kilometri, până când apele sale se pierd sub pământ în Fundătura Ponorului.
Despre Poiana Omului, oamenii din zonă spun că ar fi fost locul unde Decebal și-a găsit sfârșitul, în timp ce era urmărit de romani. Căpetenia dacilor ar fi plecat din Sarmizegetusa, călărind pe culmile montane prin Poiana Omului, unde în Antichitate ar fi fost un nod de comunicaţii între cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, iar moartea sa ar fi avut loc la umbra stejarilor care creșteau în această poiană.
Leave a Reply