Potrivit unui comunicat de presă, transmis de Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al societății Complexul Energetic Hunedoara SA, vineri a avut loc vânzarea prin licitație publică a Termocentralei Mintia deținută de Complexului Energetic Hunedoara SA către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW. Tranzacția în valoare de 91.236.832, EURO, exclusiv TVA este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc și totodată una dintre cele mai mari tranzacții din insolvență din ultimii ani din România.
„Am încercat să oferim industriei energetice din România o șansă de însănătoșire, mai ales în contextul economic actual și ne bucurăm că am reușit să atragem un investitor major în această licitație, la doar patru luni de la punerea în vânzare, investitor care are capacitatea de a moderniza și dezvolta mai departe centrala Mintia, un activ de importanță națională strategică. Astfel, Mintia va rămâne pe harta energetică a României și în același timp va trece, în următorii ani, printr-un proces complex transformare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro.” a precizat Emil Gros, Asociat Coordonator, Expert Insolvență SPRL, administratorul judiciar al Complexul Energetic Hunedoara SA.
Având în vedere specificul activului, ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. Demararea investițiilor va fi posibilă după acordarea de către autorități a avizelor și autorizațiilor necesare.
„Este prima investiție a grupului Mass în România și cu siguranță una dintre cele mai importante pentru dezvoltarea grupului nostru, care are misiunea de a deveni un exemplu la nivel global de generare de energie pentru oameni. Investițiile în modernizarea și dezvoltarea centralei Mintia în următorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro și vor include dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile și care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.” a spus Ahmad Ismail Saleh, Chairman al grupului Mass Group Holding.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.
Detaliile licitației
Licitația publică a avut loc vineri, 26 august 2022, începând cu ora 12:00, la sediul administratorului judiciar, la care s-a prezentat un singur ofertant, respectiv reprezentantul MASS Global Energy Rom, companie înființată special pentru această achiziție. Este cea de-a patra licitație de valorificare a centralei termoelectrice Mintia, valorificarea efectuându-se la prețul de pornire, respectiv valoarea 91.236.832, Euro, respectiv 100% din valoarea de piață stabilită de evaluatorul autorizat desemnat de creditori în cadrul procedurii de insolvență a Complexului Energetic Hunedoara.
Centrala termoelectrică Mintia, este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanță de orașul Deva. Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă și are capacitatea de 1.075 MW (4*210 MW+1*235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV, 220 kV şi 400 kV.
Centrala a fost pusă în funcțiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. De la punerea în funcțiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune. Având o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a intrat în procedură de insolvență la data de 14 noiembrie 2019 și este în conservare din în vara anului 2021, în lipsa investițiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.
Leave a Reply