Un incendiu a cuprins o garsonieră dintr-un bloc situat în cartierul Micro 15, din municipiul Deva.
„De la Detașamentul de Pompieri Deva s-au deplasat de urgență la locul evenimentului, 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD. S-a acționat de urgență pentru evacuarea persoanelor din imobil, concomitent cu acțiunea propriu-zisă de stingere a incendiului. Intervenția promptă a militarilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în scurt timp, fără să existe victime. Pe timpul acestei situații de urgență, 80 de persoane au fost evacuate (o parte dintre locatari au reușit să se autoevacueze, iar o parte au fost evacuați de către echipele de căutare-salvare ale pompierilor)”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
După finalizarea intervenției, s-a constat faptul că din cauza violenței cu care s-a dezvoltat incendiul în faza incipientă, au fost deteriorate două garsoniere, respectiv balcoanele acestora. În timpul misiunii, pompierii au salvat și șase căței aflați în zona incendiată. Cauza probabilă a declanșării incendiului este acțiunea iresponsabilă a unor persoane.
Leave a Reply