Încep probele scrise la Bacalaureat

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 10 centre de examen. Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 2355 candidați (2049 din promoția curentă și 306 din promoțiile anterioare) sunt așteptați să participe la prima probă (Limba şi literatura română). Reamintim că există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.

Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:

• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

• media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0372913128 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de BACALAUREAT. Numărul va fi disponibil în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 24 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.