Casa de cultură din Hunedoara așteaptă redeschiderea în această vară

Casa de cultură din centrul municipiului Hunedoara, înfiinţată la începutul anilor ´50, se află în șantier de doi ani. Lucrările de reabilitare a clădirii vor fi finalizate în următoarele săptămâni, susţine Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara. Din luna iulie, potrivit acestuia, ar putea fi reluate spectacolele întreupte încă din anul 2015.

Casa de Cultură din centrul Hunedoarei a fost construită la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre Combinatul Siderurgic Hunedoara şi cartierul O.M. (Oraşul Muncitoresc). Clădirea „teatrului cinematograf”, cu o sală de spectacole cu peste 700 de locuri, a fost realizată după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu şi după modelul „Casei de cultură Înfrăţirea între popoare” din Bucureştii Noi, proiectată de acelaşi arhitect. Sursa de inspiraţie pentru construcţia emblematică din zona centrală a municipiului ar fi fost clădirea faimosului Teatru Balşoi, din Moscova, înfiinţată la începutul secolului al XIX-lea. Decenii la rând, teatrul a reprezentat principalul loc al evenimentelor culturale, însă din 2015 a rămas închis publicului. Peste 13 milioane de lei (cu TVA inclus) au fost investite de Consiliul Judeţean Hunedoara în renovarea clădirii, care după 1990 a fost mai mult pustie.

În afara ei, mai multe cinematografe şi săli de spectacole au funcţionat până în Hunedoara până la sfârşitul anilor ´90. Clubul Siderurgistul din Hunedoara a fost construit în anii´50, cu o sală de spectacole de peste 1.000 de locuri. Clădirea a rămas în paragină, la fel şi cele două foste cinematografe din municipiu, Flacăra şi Modern.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.