O depășire neregulamentară a fost fatală unui bărbat din Hunedoara. Șoferul, în vârstă de 67 ani, care conducea un autoturism din direcția Sebeș-Orăștie, s-a angajat intr-o depășirea unui autotren cu remorcă, fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care circula din sensul opus. În urma accidentului, petrecut în zona localității Aurel Vlaicu, a murit.
„Pompierii detașamentului Orăștie, cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și o ambulanță a SAJ au intervenit în această după amiază, la un accident rutier petrecut pe DN 7, km 353, pe raza localității Aurel Vlaicu. Un autoturism a intrat frontal într-o autoutilitară, care, în urma impactului a fost proiectată într-un autotren. Pe timpul recunoașterii s-a constatat că autoturismul era răsturnat în afara carosabilului, iar șoferul era încarcerat, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Pompierii au asigurat măsuri PSI la locul evenimentului și au descarcerat victima din autoturismul contorsionat. Ceilalți doi conducători auto au fost evaluați de către echipajele de prim ajutor, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale. Circulația a rămas blocată pe ambele sensuri, pentru efectuarea cercetărilor de către organele competente”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara
Leave a Reply