Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 3 martie 2022, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, o prezentare cultural-educativă dedicată scriitoarei engleze Virginia Woolf, de la a cărei naștere s-au împlinit la 25 ianuarie 140 de ani.
Este o tradiție a bibliotecii noastre ca, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, să prezinte publicului iubitor de cultură o personalitate feminină care s-a remarcat în cultură, știință, viață socială.
Sub genericul „Povestea unei scriitoare, Virginia Woolf”, a fost făcută o amplă și bine documentată prezentare a creației literare și editoriale, a vieții extrem de zbuciumate și complicate a acestei ilustre personalități care a marcat literatura primei jumătăți a secolului XX. Romane devenite celebre, de la „Călătoria în larg” (1915), „Noapte și zi” (1919) sau „Doamna Dalloway” (1925), la romanele „Spre far” (1927), „Orlando” (1928) și „Valurile” (1931), fără a omite aparițiile postume, au marcat puternic literatura universală.
Un loc aparte îl ocupă eseurile dedicate lecturii: „Cum ar trebui să citim o carte”, „Ceasuri petrecute într-o bibliotecă”, „Aventura lecturii”, „Domnul Bennett și doamna Brown” etc., eseuri care au contribuit și ele din plin la gloria literară a Virginiei Woolf. La un secol de la scrierea lor, ele nu și-au pierdut deloc prospețimea și actualitatea, fiind extrem de utile oricui vrea să afle ce este literatura adevărată.
Întreaga creație literară a Virginiei Woolf – romane, eseuri, nuvele, critică literară, precum și celebrul ei jurnal – reprezintă adevărate modele de inovație artistică, de stăpânire perfectă a introspecției psihologice, de conturare minuțioasă a personajelor care trăiesc sub stăpânirea nemiloasă a timpului, un timp în mișcare eternă, precum valurile despre care scrie autoarea. Literatura Virginiei Woolf nu este nici pe departe o lectură facilă, nu este o literatură de loisir, ci ea se adresează unui cititor avizat, capabil să deslușească sensurile și simbolurile filosofice, psihologice pe care autoarea le mânuiește cu o artă desăvârșită.
Această scriitoare, autoare a unei literaturi atât de profunde, a avut o viață sufletească zbuciumată, cu trăiri de maximă intensitate, cu bucurii și dureri. Cea care, printre ultimele însemnări din jurnalului ținut vreme de 18 ani, a afirmat „Țin să petrec acest timp cu folos. Voi cădea, dar voi ține steagul sus.”, și-a pus capăt zilelor peste doar trei săptămâni, cu sufletul răvășit.
Viața și creația Virginiei Woolf merită să fie cunoscute așa cum se cuvine, iar prezentarea făcută a fost un bun prilej pentru participanți să afle mai multe informații despre o personalitate marcantă a literaturii universale.
Așa cum ne-am obișnuit deja publicul, la final am adresat participanților întrebări legate de prezentarea făcută, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii în cărți și cu diplome oferite de Biblioteca Județeană.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
comentarii
Leave a Reply