Mai multe biserici romano-catolice, rămase aproape pustii în ultimele decenii, „împodobesc” fostele aşezări miniere din munţii Hunedoarei.
Au fost ridicate în urmă cu două – trei secole, când satele din ţinuturile bogate în resurse naturale (aur, metale preţioase, cărbune şi fier) s-au dezvoltat cu repeziciune, atrăgând sute de familii de mineri din toate colţurile Europei, din Moldova şi Muntenia şi, mai ales, din statele Imperiului Austro-Ungar. Au fost vremurile în care centrele miniere din Munţii Poiana Ruscă, Valea Jiului şi Munţii Metaliferi se numărau printre cele mai profitabile din Europa.
Comunităţile lor prosperau şi îşi permiteau „luxul” construirii unor biserici solide şi impunătoare, menite să dăinuie peste secole. Creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, reformaţi, evanghelici şi-au ridicat atunci biserici noi, care ocupau colinele şi văile satelor ascunse în munţii sfredeliţi de galerii miniere.
De la începutul secolului XX, numărul credincioşilor romano-catolici din satele Hunedoarei s-a restrâns drastic, iar multe dintre bisericile lor au fost închise. În anii ´30, în judeţ trăiau peste 30.000 de romano-catolici, cei mai mulţi în localităţile rurale. Ultimul recensământ, din 2011, indica circa 15.000 de romano-catolici, dintre care mai puţin de 700 locuiau în satele Hunedoarei. În unele localităţi, câte doi – trei credincioşi încearcă să revitalizeze bisericile uitate, în alte aşezări monumentele au fost lăsate în voia sorţii.
Mănăstirea din Baia de Criș
În Baia de Criș, alături de vestigiile care amintesc de Avram Iancu şi de fruntaşii răscoalei din 1784, o veche mănăstire franciscană, ridicată în centrul localităţii, îşi impresionează oaspeţii. Originile ei se pierd în epoca medievală, când pe acelaşi loc ar fi existat o biserică gotică, distrusă într-un incendiu şi lăsată să se ruineze. În timpul răscoalei iobagilor conduşi de Horea, mănăstirea a fost din nou devastată. Aceeași soartă a avut-o și în timpul Revoluţiei din 1848, când arhivele şi biblioteca i-au fost incendiate. La sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica a fost restaurată, iar în prezent este considerată cea mai impunătoare clădire medievală gotică de pe valea Crişului Alb.
Mănăstirea din Baia de Criș. Foto: Mircea Țetcu Rareș
În anii ´30, un sfert din cei 900 de locuitori ai satului Baia de Criş erau romano-catolici, iar mănăstirea franciscană a fost locul cel mai încărcat de spiritualitate al acestei comunităţi. Odată cu instaurarea regimului comunist, vechea mănăstire a fost desfiinţată şi transformată pentru câţiva ani în domiciliu forţat pentru călugării alungaţi din mănăstirea Maria Radna din judeţul Arad.
A fost reînfiinţată după 1990 ca filie a mănăstirii franciscane din Deva, însă în prezent, numărul credincioşilor romano-catolici din Baia de Criş reprezintă mai puţin de unu la sută din cel al locuitorilor comunei. Biserica a rămas închisă, în aşteptarea lucrărilor de restaurare.
Biserica din Săcărâmb
În ultimii ani, cei câţiva romano-catolici din Săcărâmb au făcut eforturi disperate pentru salvarea bisericii lor, care ajunsese în pragul ruinării. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, satul din Munţii Metaliferi devenise cunoscut în toată Europa datorită bogăţiilor sale subterane. Biserica romano-catolică a fost clădită pe un con vulcanic numit Calvaria mică şi este prima biserică ce întâmpină vizitatorii, care ajung în Săcărâmb. Iniţial, în locul ei a existat o biserică de lemn, care ar fi fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza. În timpul răscoalei ţărăneşti condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, la biserică s-au refugiat mai mulţi nobili din împrejurimi, care au fost ascunşi de preot în turnul bisericii. După mai multe decenii în care a rămas neglijată de autorităţi, din 2016 biserica a intrat în reparaţii.
„În mare parte, lucrările de restaurare au fost finalizate. În prezent, se mai lucrează la recondiţionarea orgii care în timp s-a degradat şi a fost descompletată. Conform contractului în luna aprilie 2022 orga va fi funcţională”, spune Carol Ecsy, membru al comunităţii romano-catolice din Săcărâmb din care fac parte în jur de 12 localnici.
O dată la trei săptămâni, duminica, un preot romano-catolic din Deva oficiază slujba religioasă în vechea biserică. Câteva zeci de oameni ajung la hramul acesteia, din 8 septembrie. Localnicii spun că biserica şi casa parohială au nevoie şi de alte lucrri de reparaţii, pentru care speră să mai poată strânge fonduri.
Biserica înghiţită de ape
Până la începutul secolului XX, minele de fier din Ghelari au atras în ţinutul de la poalele Munţilor Poiana Ruscă sute de familii din afara Transilvaniei. În secolele trecute, pe colinele şi în văile din jurul Ghelariului oamenii şi-au clădit biserici romano-catolice, greco-catolice şi reformate, unele fiind folosite şi de credincioşii calvini, lutherani, unitarieni şi presbiterieni. Biserica din fostul sat Baia Craiului a fost cea mai impunătoare dintre aşezămintele romano-catolice aflate în regiunea minieră. Se spune că ar fi fost ctitorită chiar de împărăteasa Maria Tereza (1717 – 1780).
Ruinele sale pot fi văzute la coada Lacului Cinciş, unde râul Cerna se strecoară printre versanţi şi se revarsă în lacul de acumulare. Biserica şi-a încetat funcţionalitatea la începutul anilor ´60, când a fost construit barajul Cinciş, aflat la zece kilometri de Hunedoara. Atunci, mai multe sate din Ţinutul Pădurenilor au fost înghiţite de ape. Oamenii din Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia Craiului, Moara Ungurului şi Ciuleni au fost strămutaţi în noul sat Cinciş, înfiinţat pe un deal, iar peste 100 de case, împreună cu bisericile, şcolile şi cimitirele de pe Valea Cernei au ajuns sub ape.
comentarii
Leave a Reply