DJ Hunedoara – Deva, reparat pe bucăți, alături de alte drumuri județene

Câteva drumuri județene au intrat în reparații în luna noiembrie, după ce Consiliul Județean Hunedoara a beneficiat de circa 11,6 milioane de lei, alocați în urma unei rectificări bugetare a Guvernului României. Fondurile au fost destinate lucrărilor de reparații și întreținere a drumurilor județene.

Pe cel mai tranzitat dintre acestea, DJ 687 Hunedoara – Deva au fost turnate covoare noi de asfalt în zona Cristur, cel mai degradat sector al șoselei, au fost acoperite gropile și au fost realizate marcaje rutiere.

Drumul județean de circa 13 kilometri a fost inclus pe lista șoselelor din județul Hunedoara pentru care Consiliul Județean a depus cereri de finanțare pentru obținerea de fonduri nerambursabile prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, necesare modernizării și reabilitării a peste 170 de kilometri de drumuri județene.

Drumurile județene pe care s-au efectuat lucrări de reparații și întreținere în luna noiembrie sunt DJ 705J Chitid – Ocolișu Mic – Ludeștii de Sus (plombe) DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara (plombe, covor bituminos și marcaje rutiere) DJ 687 E (zona Bunila) și DJ 668A (Boșorod) (material pietros) și DJ 687 J Hunedoara – Cerbăl (plombe, burdușiri)

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.