O nouă campanie de cercetări arheologice are loc, în aceste zile, în Cetatea dacică Luncani – Piatra Roșie, din Munții Orăștiei. În 1949 au avut loc cele mai ample săpături arheologice la Piatra Roșie, iar cea mai recentă campanie de cercetări sistematice datează din anul 2004.
Potrivit arheologilor, obiectivele din campania actuală sunt cercetarea construcţiei mici cu absidă precum şi a laturii sudice a incintei principale. Cercetările, finanțate de Consiliul Județean Hunedoara, sunt efectuate de Universitatea Babeş-Bolyai, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Muzeul Judeţean Mureş.
Cetatea dacică Piatra Roşie a fost ridicată pe stâncă deasupra Văii Luncanilor în vremea regelui Burebista, iar multe dintre vestigiile sale nu şi-au dezvăluit încă secretele. Un astfel de monument din Patra Roşie este „drumul pavat”, unul dintre cele mai bine conservate elemente de arhitectură din situl UNESCO. Pe o distanţă de aproape 40 de metri, pot fi văzute rămăşiţele bine conservate ale drumului cu trepte de piatră, care urcă spre platoul cetăţii. Istoricul Constantin Daicoviciu susţinea că drumul pavat începea de la intrarea în incinta II a cetăţii, adică ar fi avut o lungime cu 100 de metri mai mare decât cea vizibilă în prezent, însă alţi arheologi i-au contrazis susţinerile. În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe scuturi de fier antice, bogat împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice, precum şi un bust de bronz al zeiţei Bendis.
comentarii