La mai puţin de 500 de metri de Castelul Corvinilor, stâncile masive ale Dealului Sânpetru ascund un loc la fel de spectaculos ca vestigiile istorice din vecinătatea sa. Aici, la începutul anilor ´60, a fost săpat un adăpost antiaerian, menit să-i protejeze pe localnici chiar şi în cazul unor bombardamente atomice.
Reţeaua de tuneluri din munte protejate de uşi blindate nu a fost niciodată folosită în scop de apărare, în schimb autorităţile din Hunedoara vor să îi dea o destinaţie turistică.
„Adăpostul se află în conservare, însă fiind apropiat de Castelul Corvinilor şi având potenţial turistic, căutăm finanţări externe, dacă se va putea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru reabilitarea sa pentru a putea fi inclus într-un circuit turistic”, spune primarul Dan Bobouţanu. Vechi de şase decenii, adăpostul antiaerian ar avea nevoie de investiţii importante pentru a putea fi deschis turiştilor: reţeaua de aerisire, mobilierul şi instalaţiile electrice şi sanitare sunt depăşite de timpuri şi trebuie refăcute sau înlocuite. În ce priveşte rolul de apărare împotriva atacurilor aeriene, adăpostul şi-a pierdut demult utilitatea.
Povestea adăpostului antiatomic din vecinătatea Castelului Corvinilor este puţin cunoscută în Hunedoara. Construcţia datează de la începutul anilor ´60, când industrializarea accelerată şi resursele din zonă au transformat Hunedoara într-unul dintre marile centre metalurgice din sud-estul Europei. Atunci, conducerea combinatului siderurgic ar fi finanţat construcţia reţelei subterane de tuneluri, într-o zonă învecinată vechilor uzine Hunedoarei. Aproape un deceniu au durat lucrările la adăpostul antiaerian şi antiatomic, iar odată finalizat, acesta putea găzdui peste 1.000 de oameni.
În prezent, o uşă metalică zidită în stâncă, pe malul Zlaştiului, este tot ce pot vedea din exterior oaspeţii adăpostului antiaerian. Odată deschisă, oamenii intră într-un coridor îngust, la capătul căruia o altă uşă, blindată, grea de peste o tonă, păzeşte intrarea în reţeaua de tuneluri. Acestea au peste 500 de metri lungime şi sunt dispuse în forma literei „H”. Tunelurile sunt dotate cu uşi blindate, cu instalaţie de ventilaţie şi de filtro-ventilaţie, iar la nevoie, exista posibilitatea să se branşeze aici un generator de curent, în cazul în care reţeaua electrică nu funcţiona. „Prin conductele din tavan venea aerul proaspăt, iar cele de jos captau aerul cu impurităţi, pentru a asigura ventilaţia. De asemenea, adăpostul era dotat cu toalete care se scurgeau în fose exterioare şi vane care se puteau închide din interior, pentru a nu pătrunde aerul viciat”, relata Constantin Trăilă, unul dintre oamenii care au avut în grijă adăpostul.
În interior, existau un centru de comandă şi o cameră de comunicaţii, folosite de militari, iar mobilierul vechi al acestora aminteşte de anii tulburi ai Războiului Rece. Adăpostul a fost preluat de la mijlocul anilor 2000 de către municipalitate, după ce în trecut a aparţinut combinatului siderurgic al Hunedoarei.
comentarii