Părintele Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910 – d. 28 noiembrie 1989) s-a născut în 1910, în satul Vaţa de Sus, din Munţii Zarandului. Locul naşterii duhovnicului se află, potrivit unor mărturii, pe Dealul Bujoara, la circa 10 kilometri de biserica ortodoxă din centrul satului Vaţa de Sus. A primit numele de Zian Vălean și a fost fiul unui cizmar pe nume Iosif şi al Creştinei.
Despre primii ani din copilăria sa, a relatat chiar părintele Arsenie Boca, într-o declaraţie dată în 1945, în arestul Siguranţei, la Râmnicu Vâlcea. „Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii» iscălită: Boca Zian cl. IV. lic.”, scria părintele Arsenie Boca, potrivit documentelor păstrate în Arhivele CNSAS.
După divorţul părinţilor săi, Arsenie a vândut casa natală, pentru a-şi putea continua studiile. „În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”, scria Arsenie Boca, potrivit declaraţiei dată Siguranţei statului, în 1945, aflată în arhivele CNSAS. Între timp, Iosif şi Creştina divorţaseră, iar tânăra s-a recăsătorit.
Iosif, tatăl părintelui Arsenie Boca, a murit la scurt timp după divorţ. „La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă”, scria părintele Arsenie Boca, în declaraţia din 1945, potrivit documentelor păstrate în Arhivele CNSAS.
Arsenie Boca declara că a fost un elev dedicat studiului şi artelor, care şi-ar fi dorit să fie aviator. „În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”, scria Arsenie Boca, în declaraţia dată în 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea.
Petru Boldor, un fost coleg de şcoală, devenit şi el preot, îl caracteriza astfel pe elevul Zian: „Era excepţional de înzestrat, de-o voinţă extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun. Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuală remarcabilă, totul îl interesează. El asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii, pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă, prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicând braţe de energie spre tainele universului. «Statură pozitivistă», excelează la matematică, fizică, chimie, biologie, are preocupări care depăşesc nivelul programelor şcolare în domeniul artelor: desen, caligrafie, muzică. Munceşte suplimentar la desen şi pictură cu profesorul Körmendy, cântă la flaut, multiplică partituri pentru profesorul de muzică Gheorghe Pârvu. De la această vârstă, este extrem de interiorizat, solitar”.
Zian Boca a fost şef de promoţie în liceul din Brad, potrivit relatărilor foştilor săi colegi de liceu. A absolvit liceul în anul 1929 şi s-a îndreptat spre Teologie.
Arsenie Boca a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. S-a născut în 29 septembrie 1910 în satul Vaţa de Sus din Munţii Zarandului, priminde numele de Zian Vălean. Arsenie Boca a fost şef de promoţie în liceul din Brad, potrivit relatărilor foştilor săi colegi de liceu.
A absolvit liceul în anul 1929 şi s-a îndreptat spre Teologie, părăsind definitiv locurile sale natale din Ţara Zarandului. În anii ’40, a ajuns duhovnic la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi apoi la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, aflată la circa 100 de kilometri de locul său natal.
Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.
Călugărul a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să munceasă la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop.
comentarii